În primul articol din această serie am explicat ce este Regulamentul (UE) 2025/40 (PPWR), pe cine vizează și de ce contează pentru orice firmă care vinde produse ambalate. Continuăm acum cu partea relevantă pentru planificare: ce anume interzice sau impune regulamentul, mai exact, și care sunt termenele de conformare.
Ce e interzis chiar de la 12 august 2026
Spre deosebire de alte cerințe din acest regulament, există unele reguli care devin aplicabile imediat, fără termen de grație sau o perioadă de adaptare. Regulamentul limitează substanțele pe care le poate conține un ambalaj, pe două direcții distincte, care nu trebuie confundate.
Prima direcție: dacă ambalajul intră în contact cu alimente, nu poate depăși anumite praguri de PFAS — un grup de substanțe chimice folosite pentru rezistență la grăsime, apă sau ulei (hârtia cerată sau cutiile impermeabilizate, de exemplu). Pragurile sunt tehnice — 25 de părți per miliard pentru o singură substanță, 250 pentru suma lor, 50 de părți per milion pentru totalul PFAS — și vizează orice ambalaj alimentar introdus pe piață de la această dată.
A doua direcție: indiferent dacă ambalajul e alimentar sau nu, există un plafon pentru metale grele — plumb, cadmiu, mercur, crom hexavalent — cumulat la 100 mg/kg. Acesta se aplică oricărui tip de ambalaj, nu doar celui din industria alimentară, de la cutii de carton pentru electronice, până la folie pentru haine.
Ce vine în 2027-2028 — partea administrativă și de proiectare
Până la 12 februarie 2027, fiecare stat membru trebuie să aibă gata un regim de sancțiuni pentru nerespectarea regulamentului — deci abia din acel moment neconformitatea capătă o consecință financiară clară, stabilită prin lege națională. Tot până atunci, Comisia Europeană trebuie să le ceară organizațiilor europene de standardizare să pregătească standardele cu metodologia prin care se calculează dacă un ambalaj respectă cerințele de reducere la minimum — standardele propriu-zise vin după această dată. Separat, până la 12 februarie 2028, Comisia adoptă metodologia de calcul a proporției de spațiu gol — practic, regula generală (“fără spațiu gol inutil”) capătă o formulă de calcul concretă.
Din 12 februarie 2028, ambalajele de vânzare trebuie reduse la strictul necesar — fără spațiu gol în plus, fără pereți dubli, funduri false sau alte artificii care fac produsul să pară mai mare decât este. Materialele de umplere (hârtie, perne de aer, folie cu bule, fulgi de polistiren) se consideră spațiu gol. Există și excepții aici, gândite să nu forțeze rescrierea unor mărci consacrate: un ambalaj cu design sau formă protejată ca marcă înregistrată sau desen industrial înainte de 11 februarie 2025 poate păstra forma actuală, la fel ca produsele cu indicație geografică protejată (gândește-te la o sticlă de vin cu o formă tradițională recunoscută).
Tot în 2028, cel mai devreme din 12 august, devine obligatorie o etichetă europeană armonizată, gândită să te ajute pe tine, ca vânzător, dar și pe consumator, să știe exact din ce material e făcut ambalajul și cum se aruncă. Data exactă este 12 august 2028 sau la 24 de luni de la intrarea în vigoare a actelor Comisiei care stabilesc eticheta, dacă acestea întârzie. Practic, aceeași etichetă va apărea, în timp, pe ambalajele din UE, indiferent de țara de origine. Nu o vor purta ambalajele pentru transport (paleții, folia stretch, cutiile de expediție dintre firme) și nici cele din sistemul de garanție-returnare.
Ce vine în 2029 — colectarea băuturilor
De la 1 ianuarie 2029, statele membre trebuie să asigure o rată de colectare separată de minimum 90% pentru sticlele din plastic și dozele metalice de băuturi. E baza legală pentru sistemele de tip garanție-returnare, deja introduse și în România — deci dacă vinzi băuturi îmbuteliate, această dată nu-ți e, de fapt, complet necunoscută. Recipientele din polistiren expandat pentru alimente gata de consum — genul de caserolă albă, ușoară, în care se vinde mâncare la pachet — sunt interzise încă din iulie 2021, prin directiva privind plasticul de unică folosință. Din 12 februarie 2029, interdicția se extinde la recipientele și paharele din polistiren extrudat și cuprinde, în plus, foliile termoretractabile folosite în aeroporturi sau gări pentru protejarea bagajelor, fulgii din polistiren și din alte materiale plastice folosiți pentru protejarea mărfurilor la transport și inelele din plastic care grupează dozele.
Ce vine în 2030 — pachetul mare, cu cele mai multe schimbări
Aici se concentrează cele mai multe cerințe, și cele care cer cel mai mult timp de adaptare din partea unei firme. De la 1 ianuarie 2030:
- ambalajul trebuie să fie proiectat pentru reciclare, încadrat în clase de performanță (A, B sau C) stabilite de Comisia Europeană — un ambalaj care nu atinge nicio clasă minimă nu mai poate fi introdus pe piață;
- ambalajele din plastic trebuie să conțină un procent minim de material reciclat postconsum — de exemplu, 30% pentru sticlele de plastic de unică folosință pentru băuturi, procent care urcă la 65% până în 2040; pentru alte tipuri de ambalaje din plastic, pragul e 35%, tot cu urcare la 65% până în 2040;
- anumite formate de ambalaje devin complet interzise: ambalarea individuală din plastic a legumelor și fructelor proaspete sub 1,5 kg, foliile termoretractabile folosite doar ca să grupeze produse la raft, veselă de unică folosință din plastic în restaurantele cu spații de servire pe loc, plicurile individuale de zahăr/sos/lapte de cafea în HoReCa, miniaturile de produse cosmetice din hoteluri (șampoane, loțiuni, săpunuri individuale), și pungile de plastic foarte subțiri (cu excepții pentru cele necesare din motive de igienă sau pentru alimente vândute în vrac);
- ambalajele de transport și de grupare, precum și cele pentru comerțul electronic, nu pot avea mai mult de 50% spațiu gol;
- apar primele obiective obligatorii de reutilizare: minimum 40% din ambalajele de transport (paleți, lăzi, cutii pliabile, recipiente pentru vrac) trebuie să fie reutilizabile într-un sistem de reutilizare, procent care crește la 70% până în 2040 — iar pentru transporturile între sediile aceleiași companii sau către un alt operator economic din același stat membru, procentul e chiar 100%.
Aceste cerințe au și excepții punctuale — cutiile de carton, ambalajele pentru mărfuri periculoase, cele făcute special pentru utilaje de mari dimensiuni comandate de un client anume și ambalajele flexibile care intră în contact direct cu alimente în timpul transportului nu intră sub incidența obligațiilor de reutilizare de mai sus, nici a celei de 100%. Microîntreprinderile care pun la dispoziție pe piață cel mult 1 000 kg de ambalaje pe an sunt scutite de obiectivele de reutilizare. Separat, statele membre pot permite microîntreprinderilor să folosească în continuare ambalajele din plastic de unică folosință pentru consumul pe loc în HoReCa, dacă demonstrează că nu este fezabil tehnic să renunțe la ele sau să aibă acces la infrastructura necesară reutilizării.
De ce contează calendarul, nu doar lista
Motivul pentru care aceste termene sunt structurate eșalonat, nu dintr-o dată, ține de complexitatea schimbării unui ambalaj: alegerea materialului, renegocierea cu furnizorul și testarea noului format sunt etape care necesită, de regulă, mai multe luni, uneori chiar mai mult dacă implică și modificarea liniei de producție sau a echipamentelor de ambalare. Cu cât un termen e mai îndepărtat (2030, de exemplu), cu atât schimbările de design asociate lui sunt, de regulă, mai extinse.
Regulamentul (UE) 2025/40 introduce, așadar, atât interdicții imediate, cât și un calendar întins pe mai mulți ani — de la substanțele permise într-un ambalaj, până la procentul de material reciclat sau la formatele complet interzise.
Acest articol are scop informativ și nu constituie consultanță juridică. Regulamentul (UE) 2025/40 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 22 ianuarie 2025.